Rareori vizitez grupuri Wattpadiene, dar și când o fac, mereu plec cu expresia: ,,facepalm”
Ce s-a întâmplat? Ne-am pierdut undeva pe drumul ăsta încâlcit umanitatea?
De ce există așa de mult negativism?
Nu undeva, în nucleul artei, aceasta izvorăște dintr-un loc pur? Nu asta ar trebui să fie un scriitor: o sabie ce trasează linii de lumină pe zidurile întunecate ale abisului?
Care să dea dovadă de înțelepciune și să vadă lucrurile dincolo de perspectiva lumească ?
Arătăm mereu cu degetul, batjocorim, uităm că în spatele celuilalt ecran există o ființă vie cu povestea ei, emoțiile și trăirile sale – una ca tine…
Ce s-a întâmplat? Ar trebui să redenumim grupul în ,,Cușca leilor”? Pentru că exact asta se întâmplă aici…
Oare asta să fie singura modalitate de a crește, prin a-i doborî pe alții? De ce pare că toți ne luptăm pentru aceeași halcă de carne?
,,Ia uite pe ăla, are 100k voturi și cum scrie, vai Doamne!”
Pe bune? Asta e tot ce am învățat, asta e tot ce putem?
Știu, suntem competitivi, orgolioși și credem fiecare că noi suntem ăia speciali.
De ce așa de mult negativism? E mai ușor să arăți cu degetul decât să te gândești că poate tu ai greșit cu ceva și de aceea nu primești rezultatele așteptate. Poate te adresezi unui public greșit, te-ai gândit la asta?
Cu fiecare link la mișto către o lucrare pe care o considerați inferioară, o alta bună așteaptă în întuneric să strălucească. Dar nu o să se întâmple niciodată asta, pentru că asta suntem, așa am fost învățați de societate: exemplele negative sunt palpitante, chiar dacă indirect promovăm prostia, ia uite, mă, pe ăla, ha!
Tu, scriitorule, fii diferit, te rog, alege altă cale.
Nu mai concura cu nimeni, e nesăbuit.
Singura competiție care există este cu tine!
Da, scriitorule, lucrează la tine, fii mai bun decât în ziua de ieri, dedică-te și fă totul cât de bine poți tu. Apoi, când crezi că nu mai poți: mai fă un pas cu ultima răsuflare, pentru că în ziua de mâine vei avea aripi.
Concurează cu tine și doar cu tine, acesta e cel mai bun lucru pe care îl poți face. Nu demola pe alții ca să crești tu, e atât de greșit!
Mă adresez ție, celui pe care îl strânge stomacul când scrie și știe că cea mai bună cale nu este aceea de a crea un personaj, ci de a deveni el, doar atunci vei transmite cel mai bine emoțiile și trăirile, restul sunt teorii care ajung să se contrazică, pierzându-se în detalii infinite.
Mă adresez ție, celui care nu scrie pentru a îl impresiona pe colegul de bancă și nu își dedică mai mult timp să arate bine coperta decât procesului creator al poveștii.
Mă adresez ție, celui care nu cere ajutor să descrie banca din fața blocului, o acțiune sau un chip, celui care nu are nevoie de confirmare pe grupuri la fiecare 300 de cuvinte: e bine, e bine? Să mai scriu next?
Scrie, scrie, scrie până când penița sângerează, apoi întoarce pagina pe partea cealaltă și când pana se îmbibă în culoare, mai scrie un paragraf cât de bine poți tu, de parcă ar fi ultimul. Așa să concurezi tu cu tine, scriitorule, nu permite ca în mintea ta frumoasă să nutrească frustrări, eșecuri și respingeri. Fii conștient când asta se întâmplă și nu permite acestor lucruri să se extindă ca o boală.
Există loc pentru fiecare să scrie, cititorii se duc peste tot, nu citesc doar de la o singură persoană, pe care tu trebuie să o înjosești ca să ajungi la lumină.
Lasă scrisul tău sa îi orbească pe toți, din întuneric, devenind așa de bun încât ceilalți nu te mai pot ignora.
Dacă te regăsești în aceste rânduri, scriitorule,
Să știi că ești binecuvântat și îți mulțumesc că exiști.
Scrie, scrie, scrie!
0 comentarii