Am ideea acestei postări de multă vreme în minte.
Dar eu nu sunt genul care să împartă lucruri.
Un paradox frumos, dacă ar fi să o luăm că sunt ceva. Trebuie să fiu ceva: o etichetă, un singur cuvânt ce cântărește greu și o mulțime de idei, viziuni și concepții îți apar în minte. Nici măcar nu sunt ale tale, ți s-a spus totul despre tot.
Ai nevoie doar de o etichetă.
Astăzi voi fii scriitor.
Nu-i așa că știi totul despre scriitori și ce fac ei?
Acum să lăsăm mintea ta să digere informația asta.
Să ne întoarcem puțin la întrebarea: ce sunt eu?
Un strop de ploaie, o frunză ce pocnește într-un foc de tabără.
Poate că… sunt doar un gând, îmi place uneori să cred asta.
Simt nevoia să analizez. Să aduc informații, să demonstrez lucruri… atât de greșit și trist este să cauți totul în exterior, când El, se află deja aici…
Aici și acum este tot ce am.
Singurul moment ce poate exista.
Pentru că pâinea cea de toate zilele, azi o pun pe masă. Nu mâine, nu peste o săptămână.
Dacă sunt un gând, atunci pot zbura. Un gând poate fi ce vrea el.
Dar simt presiunea de calificare, toți mi-o cer strigând. Trebuie… să fiu ceva fizic, un corp, dar atunci cum pot fi eu infinit? Când din eprubetă cad picături de inteligență și abilități, conform vasului pe care îl umplu cu un nume…. o etichetă.
Aleg să fiu infinit, dar am greșit pentru că am avut libertatea să aleg.
Trebuia să spun că sunt, acum este prea târziu.
Am să aleg să fiu scriitor, uneori îmi place să fac asta.
Dar poate că e doar o semilună, ce atârnă greu, de un lanț gros și ruginit, legat de o barcă pe o apă ce se revarsă în mâna abisului negru și rece – ancora mea.
Astăzi aleg să fiu scriitor.
Maine o să fiu altceva și o iau de la început, ajungând în apă.
Sunt doar o etichetă…
Sunt om.
0 comentarii